Noutati

”Fapta inculpatei care, la data de 30.08.2011, pe o copie a Registrului Acționarilor al _ din dosarul nr. X al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a efectuat mai multe modificări, în sensul aplicării unor ștampile și adăugării unor însemnări olografe privind tranzacții cu acțiunile societății, înscrisul astfel falsificat fiind folosit ulterior ca înscris probator în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. (…)

S-a statuat că în cazul falsificării unei copii, fapta constituie infracțiune chiar daca nu există înscrisul original, din moment ce respectiva copie, daca ar fi fost adevărată ar fi produs consecințe juridice.(Decizia nr.411/1971 a instanței supreme, citată în O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român -Partea Speciala-ediția a IV a, Editura Șansa -2001, p.534).” (Curtea de Apel Cluj, Decizia penală nr. 503 din 24 aprilie 2019, 

Mai mult...

Psihologii au o explicaţie pentru hărțuire morală la locul de muncă. Aceasta este reprezuntată de situaţiile în care sunteţi frecvent jignit de către superiori și colegi, marginalizat, sau cu sarcini sarcini impozibil de realizat. O formă de abuz psihologic fără reglementare legală, dar un proiect de lege propune schimbări importante. Angajatorul va plăti daune şi cheltuieli pentru consiliere psihologică, atunci când abuzul este dovedit în instanță.

Hărțuirea morală la loul de muncă poate îmbrăca mai multe forme, iar cele mai frecvente sunt: eliminarea angajatului din orice tip de activitate, izolarea lui din rândul colegilor și umilirea constantă, care poate veni fie din partea șefilor, fie din partea celorlalți angajați.

Cei care se consideră abuzați se vor putea adresa instanței mai ușor victima a hărțuirii la locul de muncă.

pecialiștii spun că această formă de abuz atrage frecvent repercusiuni grave asupra psihicului persoanei.

Proiectul legislativ care reglementează hărțuirea morală la locul de muncă se află în Senat, unde ar urma să primească votul final pentru adoptare. Amenzile pe care hărțuitorii le ar putea primi odată cu adoptarea legii sunt cuprinse între 30 și 200 de mii de lei.

Studii recente arată că un roman din patru a fost 

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 99/2006, moștenitorii titularului de cont au dreptul să ia la cunoștință despre informațiile ocrotite de secretul profesional bancar. 

Textul de lege nu face deosebire între informațiile de natura secretului bancar anterioare decesului clientului și acelea ulterioare acestei date, astfel că moștenitorii au dreptul să cunoască atât informații de natura secretului bancar ulterioare datei producerii decesului, cât si informații cu privire la operațiunile efectuate de către clientul titular de cont.

Extras din considerentele deciziei nr. 164/2019 a Tribunalului Alba:

”Tribunalul constată că este nejustificat refuzul pârâtei în calitate de bancă, de a comunica reclamantei în calitate de moștenitoare legală (soție supraviețuitoare a defunctului DI decedat la data de 29.04.2017) extras de cont euro aferent lunilor februarie, martie, aprilie 2017 deschis pe numele defunctului precum și documentele ce justifică lichidarea depozitelor și ridicarea sumelor existente.

Din economia disp. art. 111 alin. 1 al O.U.G. nr. 99/2006 rezultă că secretul profesional în domeniul bancar presupune obligația instituției de credit de a păstra confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurata, precum și asupra oricărui fapt, data sau informație, aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților ori informații referitoare la conturile clienților – solduri, rulaje, operațiuni derulate – la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienții (…).

Conform disp. art. 113 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 99/2006:

(2) Informații de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situații:

a) la solicitarea titularului de cont sau a moștenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanților legali și/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;”.

Calitatea reclamantei de moștenitoare legală a defunctului DI – clientul băncii pârâte, a fost dovedită cu Certificatul de moștenitor nr. 101/1.09.2017 eliberat de B.N.P. DAD, depus în copie la dosar (f 8).

În ceea ce privește interesul reclamantei de a solicita acele informații, este în mod evident unul legitim, informațiile fiindu-i necesare pentru stabilirea masei succesorale.

La art. 113 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 99/2006 nu se face nici o deosebire între informațiile de natura secretului bancar anterioare decesului clientului și acelea ulterioare acestei date, astfel că potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă).

Textul de lege este clar și lipsit de echivoc. Raportat la conținutul concret al textului, distincția făcută de pârâtă și interpretarea restrictivă a acestuia, în sensul limitării dreptului moștenitorilor de a solicita doar informații de natura secretului bancar ulterioare decesului clientului, este lipsită de temei, neavând suport legal.

Este adevărat că dreptul de a solicita informații de natura secretului bancar nu are conținut patrimonial, însă obținerea acelor informații este necesară tocmai pentru exercitarea unor drepturi patrimoniale.

Interpretarea dată de pârâtă nu poate fi acceptată, întrucât prin necomunicarea informațiilor este afectată în mod direct exercitarea drepturilor patrimoniale dobândite prin moștenire legală, astfel încât textul de lege ar fi practic lipsit de finalitate.” (Tribunalul Alba, Secția a II-a civilă, de contencios, administrativ și de insolvență, Decizia nr. 164 din 21 februarie 2019

Mai mult...

Întinderea reparării unui prejudiciu cauzat prin pierderea unei şanse nu poate fi egală avantajelor pe care creditorul le-ar putea obţine din valorificarea şansei, pe de o parte. Pe de altă parte, repararea unui astfel de prejudiciu este proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.

Extras din considerentele deciziei nr. 1450/2018 a ÎCCJ:

”Recurentul-reclamant critică doar întinderea reparaţiei acordate de instanţa de apel pentru beneficiul nerealizat, întrucât, în ce priveşte prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), constând în costurile necesare aducerii spaţiului închiriat în starea iniţială, instanţa de apel i-a acordat integral despăgubirile solicitate.

Sub un prim aspect, solicită a se constata că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1532 alin. 2 C. civ., considerându-se că perfectarea contractului de închiriere cu C. a reprezentat şansă şi că, pentru perioada ulterioară încheierii celui de al doilea contract de locaţiune, cu E., deci după iunie 2014, recurentul-reclamant nu a mai suferit o pierdere de şansă în a obţine un avantaj.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, şansa nu presupune cu necesitate un eveniment extraordinar, a cărui reuşită nu este niciodată certă, elementul aleatoriu fiind prezent în definirea şansei. Pentru ca un prejudiciu cauzat prin „pierderea unei şanse” să fie reparabil prin angajarea răspunderii contractuale, trebuie întrunite mai multe condiţii: să fie un prejudiciu real şi cert, prin crearea unei situaţii dezavantajoase pentru partea în privinţa căreia nu s-a executat o obligaţie contractuală (în concret, predarea spaţiului închiriat în starea iniţială), prin ratarea unei oportunităţi cu semnificaţii importante pentru viitorul său. Şansa de a obţine un avantaj trebuie să fie efectivă şi serioasă, creditorul obligaţiei neîndeplinite având obligaţia să demonstreze că a ratat obţinerea unui avantaj care era, pentru el, aproape o certitudine, în care obiectivele pe care şi le-a propus s-ar fi împlinit, dacă nu ar fi intervenit neexecutarea culpabilă a obligaţiei din partea debitorului acestuia.

În concret, în mod corect a reţinut instanţa de apel că recurentul-reclamant a ratat şansa de a obţine o chirie lunară în cuantum de 9102 Euro/lunar, existând perspective reale în acest sens, din moment ce creditorul obligaţiei de predare a spaţiului perfectase deja un contract de închiriere cu C. Ceea ce instanţa de apel a constatat, în mod just, este faptul că certitudinea unui prejudiciu viitor se referă atât la existenţa, cât şi la întinderea sa. Din această perspectivă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1532 alin. 1 C. civ. Întinderea reparării unui prejudiciu cauzat prin pierderea unei şanse nu poate fi însă egală avantajelor pe care creditorul le-ar putea obţine din valorificarea şansei, pe de o parte. Pe de altă parte, repararea unui astfel de prejudiciu este proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că reclamantul locator a pierdut şansa de a obţine un anumit cuantum al chiriei, stabilit prin convenţia perfectată cu C., dar că nu s-a dovedit probabilitatea ca această chirie să se menţină în acelaşi cuantum pe întreaga perioadă pretinsă de către reclamant (8 ani de la data la care spaţiul ar fi trebuit predat noului chiriaş). În adevăr, un contract de închiriere, contract cu executare succesivă, încheiat pentru o perioadă de 10 ani, poate fi desfiinţat atât pentru motivele stipulate în acea convenţie, cât şi pentru cauzele generale prevăzute de lege (denunţare unilaterală, reziliere, moartea locatorului, ş.a.m.d).

Aşadar, instanţa de apel a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului în condiţiile stipulate de legiuitor, prin art. 1532 alin. 2 C. civ., ţinând cont de „împrejurări şi situaţia concretă a creditorului”. (ÎCCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1450 din 26 aprilie 2018

Mai mult...

Publicată în data de 19.04.2019 în Monitorul Oficial, Ordonanța de Urgență nr. 25/2019 ce are ca scop protejarea know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale, este un act normativ ce stabilește o serie de măsuri pe care deținătorii acestor informații le au la îndemână și care pot fi luate față de autorul încălcării ce folosește în mod neautorizat informațiile confidențiale.

În prima fază, pentru a putea înțelege care sunt informațiile pe care deținătorii sunt îndreptățiți să le protejeze, trebuie să apelăm la dispozițiile art. 1¹ lit. d) din legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, care definesc secretul comercial după cum urmează:

“D) SECRET COMERCIAL – INFORMAŢIILE CARE ÎNDEPLINESC CUMULATIV URMĂTOARELE CERINŢE:

1. sunt secrete în sensul că nu sunt, că întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză;
2. au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
3. au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoană care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete;”

Ulterior încadrării informațiilor deținătorului în categoria sercretului comercial și stabilirea protecției acestora prin raportare la dispozițiile legii 11/1991, urmează formularea unei acțiuni bazate pe prevederile O.U.G. 25/2019, în baza cărora să fie interzisă utilizarea. Conform prevederilor art. 4 din O.U.G. 25/2019 sunt definite dobândirea, utilizarea și divulgarea secretului comercial după cum urmează:

 “(2)Dobândirea unui secret comercial fără consimţământul deţinătorului secretului comercial este considerată ilegală ori de câte ori este efectuată prin:

a)accesul neautorizat, însuşirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanţe sau fişiere electronice care se află în mod legal sub controlul deţinătorului secretului comercial şi care conţin secretul comercial sau din care poate fi dedus acesta;

b)orice alt comportament care, în circumstanţele date, contravine practicilor comerciale loiale.

(3)Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală ori de câte ori este săvârşită, fără consimţământul deţinătorului secretului comercial, de către o persoană care îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

a)a dobândit secretul comercial în mod ilegal;

b)încalcă un acord de confidenţialitate sau orice altă obligaţie de a nu divulgă secretul comercial;

c)încalcă o obligaţie contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial.”

  Astfel cum poate fi observat, utilizarea sau divulgarea poate avea loc fie ca urmare a unei dobândiri ilegale a secretului comercial, fie în urma unei încălcări a unei obligații contractuale sau a unui eventual NDA (Non-Disclosure Agreement) încheiat de părți.  Desigur, dispozițiile actului normativ nu limitează modalitățile în care autorul încălcării ar putea dobândi informațiile, utilizând exprimări vagi precum: “orice altă obligaţie de a nu divulga secretul comercial” sau “obligație de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial”. De asemenea, un aspect important de menționat este reprezentat de faptul că nu doar utilizarea și divulgarea pot face obiectul unei eventuale acțiuni bazate pe prevederile O.U.G. 25/2019, fiind reglementată inclusiv dobândirea ilegală a informațiilor confidențiale, fără a fi necesară utilizarea/divulgarea. Desigur, în acest caz, ar trebui probată deținerea informațiilor de către autorul încălcării.

În ceea ce privește măsurile pe are le poate dispune instanța în cadrul unei astfel de acțiuni, acestea pot consta în:

“a) încetarea sau, după caz, interzicerea utilizării sau divulgării secretului comercial;

1. b) interdicţia de a fabrica, a oferi, a introduce pe piaţă sau a utiliza mărfuri care contravin normelor ori de a importă, exportă sau depozita astfel de mărfuri în aceste scopuri;
2. c) adoptarea măsurii corective a eliminării caracteristicilor ilicite ale mărfurilor care contravin normelor.”

De asemenea, la cererea reclamantului, instanța poate acorda daune-interese proporționale cu prejudiciul real suferit ca urmare a dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial și poate dispune publicarea integrală sau parțială a hotărârii judecătorești pe cheltuiala autorului încălcării.

Totodată, până la pronunțarea unei hotărâri în cauză, instanța poate dispune oricare din următoarele măsuri provizorii:

“a) încetarea sau, după caz, interzicerea, cu titlu provizoriu, a utilizării sau a divulgării secretului comercial;

1. b) interdicţia de a produce, oferi, introduce pe piaţă sau utiliza mărfuri care contravin normelor ori de a importa, exporta sau depozita astfel de mărfuri în scopurile menţionate;
2. c) indisponibilizarea mărfurilor suspectate de a încălca normele, inclusiv a mărfurilor importate, astfel încât să se împiedice intrarea sau circulaţia acestora pe piaţă.”

Totuși, ca alternativă la măsurile menționate mai sus, instanța ar putea dispune ca orice continuare a presupusei utilizări ilegale a unui secret comercial să aibă loc subsecvent depunerii unei cauțiuni al cărei scop ar fi despăgubirea deținătorului secretului comercial. Astfel, în măsura în care instanța ar aprecia că aplicarea unei astfel de măsuri provizorii ar fi disproporționată, ar putea obliga presupusul autor al încălcării la depunerea unei cauțiuni care ar asigura despăgubirea reclamantului în cazul în care acesta ar avea câștig de cauză.

Desigur, măsurile provizorii pot fi solicitate pe calea unei ordonanțe președințiale, urmărind procedura reglementată de Codul de Procedura Civilă, printr-o cerere distinctă, separat de cererea privind fondul cauzei. Nu în ultimul rând, persoana față de care au fost dispuse măsurile provizorii, poate solicita desființarea acestora dacă în termen de 30 de zile de la data la care au fost luate, reclamantul nu face dovada introducerii unei acțiuni privind fondul cauzei sau dacă informațiile confidențiale nu se mai încadrează în categoria “secret comercial”, astfel cum a fost definită.

În ceea ce privește competența de soluționare a unei cereri întemeiate în baza O.U.G. 25/2019, aceasta aparține tribunalului, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 ani de la data la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască actele ilegale.

Mai mult...

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți măsurile ambițioase propuse de Comisie menite să reducă deșeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum și echipamentele de pescuit abandonate și materialele plastice oxodegradabile. Prin noile norme vor fi interzise bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, paharele, recipientele pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren expandat și toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare, iar statele membre vor avea apoi la dispoziție doi ani pentru a o transpune.