Acest birou notarial a început activitatea în luna februarie 2013, în baza Ordinului Ministrului Justitiei nr. 4102/C din 10.12.2012, fiind autorizat să funcționeze în cadrul Camerei Notarilor Publici Ploiești.
Notarul public titular este doamna Preda Popescu Florentina, care își desfășoara activitatea alături de consilieri juridici și personal auxiliar.
Aceasta a absolvit Universitatea București - Facultatea de Drept în anul 1982, are o experiență de peste 35 de ani în profesii juridice, principala activitate desfășurată anterior fiind cea de magistrat, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Doamna notar este doctor în drept, a absolvit un master de drept comunitar și numeroase specializări în domeniul dreptului comercial și contenciosului-administrativ, la instanțele din Ploiești și București, unde a funcționat.
In cadrul biroului notarial isi desfasoara activitatea urmatoarele persoane:
- Preda Popescu Florentina- notar public
- Preda Popescu Razvan - consilier juridic si notar stagiar
- Chirica Cristina Maria - consilier juridic
- Pirvu Catalin Mihai - consilier juridic
- Necula Marilena - asistent notarial